Campionatul European de baschet masculin a ajuns în faza finală. Titlul din acest an va fi disputat de reprezentativele Lituaniei și Franței, care au avut un parcurs diferit în semifinale.
Dacă Lituania s-a calificat la pas în fața Croației, cu 77-62, în schimb, Franța a învins dramatic Spania, după o repriză de prelungiri, cu 75-72 (n.r. a fost 65-65 după timpul regulamentar).
Jucătorul lui San Antonio Spurs, campion de trei ori în NBA, a zdruncinat aproape de unul singur o apărare solidă, bine așezată și condusă de un alt star al baschetului european, Marc Gasol. Parker a marcat nu mai puțin de 32 de puncte, unele extrem de importante în ultimul sfert, când echipa lui era condusă cu 5-7 puncte.
Prin această victorie, Franța va disputa a treia finală de Campionat European, după cele din 1949 și 2011, ambele pierdute. Acum doi ani, „cocoșii” au fost învinși chiar de Spania, cu 98-85, însă acum și-au luat o bine meritată revanșă. Dacă Franța se află la un pas de primul titlu continental în baschet, Spania a ratat șansa de a face o triplă istorică, să dețină cele trei titluri la fotbal – handbal – baschet decernate în ultimul an. Ibericii au devenit din nou campioni europeni la fotbal în 2012, iar la început de an au câștigat medalia de aur la Mondialele de handbal.
Lituania are trei titluri continentale
Franța va înfrunta în finală Lituania, o națională mult mai titrată în baschetul european. Balticii revin într-o finală după o pauză de 10 ani, după ce în 2013 au câștigat ultimul titlu continental, în fața Spaniei, cu 93-84. Lituanienii mai au încă dozuă titluri europene, în 1937 și 1939, dar și o finală, pierdută în fața Greciei, în 1995.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER